Adrenalină în Vegas

Fiind pasionat de roller-coastere și aflându-mă în Vegas, m-am gândit să le incerc pe cele de acolo.
Am inceput cu cel de la New York New York, a cărui statură se observă imediat ce ai pășit în fața cazinoului. Deși cel mai mare din Vegas, nu este nici pe departe extrem. Totul începe cu o urcare abruptă, dar lentă, iar după, evident, o coborâre bruscă și rapidă. O buclă de 360, un șurub, o scurtă porțiune de mers cu capul în jos, toate conectate de câteva pante scurte si rapide. Cam asta ar fi tot. Pentru un începător e ok, dar dacă ești cu adevărat un fan al roller-coasterelor s-ar putea să fii un pic dezamăgit. Oricum, biletul pentru o zi intreagă (unlimited rides) costă 25$ așa că merită încercat, cel puțin pentru posibilitatea de a admira Vegas Strip ziua și noaptea de la înălțime.
Al doilea și cel mai rapid este cel de la Sahara, sugestiv intitulat Speed. Cazinoul are o tematică de curse de mașini, așa că și roller-coaster-ul este în ton. Distracția începe într-un tunel, din care esti propulsat cu peste 110km/h. O buclă de 360 grade, un șurub și o urcare aproape la verticală care marchează sfârșitul primei jumătăți, după care același traseu dar cu spatele. Un bilet e 10$ pentru o singură călătorie, sau 20$ nelimitat pentru o zi. Pachetul nelimitat conține și access nelimitat la CyberDrive, un simulator de curse. Însă calitatea și acuratețea lui lasă de dorit. Imaginea este obținută folosind 3 videoproiectoare diferite și poți distinge clar zonele de suprapunere, iar rezoluția este depate de a oferi un sentiment real. Schimbătorul de viteze are patru trepte, sau automat, dar nu are un timp de răspuns satisfăcător. Un factor pozitiv este faptul că poți concura cu prietenii tăi în aceeași cursă, sala având mai multe simulatoare interconectate, iar în final primești o foaie de parcurs cu datele statistice ale cursei.
În final, am păstrat ce era mai bun - Stratosfera. Complexul, cazinou și hotel, dispune de un turn care este cea mai înaltă clădire de la vest de Mississippi. Biletul pentru access nelimitat pe o zi costă 35$ și merita cu siguranță și ultimul cent.
Chiar și pentru cei care nu sunt amatori de senzații tari, acest turn merită o vizită. Priveliștea din vârf te lasă pur și simplu fără cuvinte. Este greu de descris, așa că mai bine vedeți cu ochii proprii. Și ziua și noaptea, fiecare cu farmecul propriu.
Dar să ne intoarcem la distracție, sau mai bine zis distracții, trei la număr.
X-Scream este un fel de roller coaster de 8 locuri (câte două pe rând) ce coboară și urcă pe o tijă metalică, situată chiar pe marginea platformei turnului. Dacă aceasta ar fi chiar pe pământ, nu ar fi nimic deosebit. Dar faptul că te afli la 350 metri deasupra pământului și vezi golul sub picioare, e cu totul altceva. Iar când ajungi fix pe marginea tijei care oscilează brusc pe verticală, sentimentul de nesiguranță și adrenalina cresc. Toate amplificate dacă alegi un loc în primul rând.
Insanity este într-adevăr ceva deosebit. Un braț metalic de care sunt atasate alte cinci, dispuse radial, fiecare cu câte două locuri. Brațul metalic se deplasează înafara platformei, iar celelalte cinci încep să se învârtă și să se ridice. Astfel că ajungi să privești direct în jos în timp ce te rotești. Viteza este ceva mai mare decât pare atunci când privești de pe margine, dar aș zice că e destul de lejer.
BigShot este singurul care ar avea farmec chiar și dacă nu ar fi la înălțime. 16 locuri dispuse pe cele patru laturi ale unei platforme care te aruncă brusc la 50 metri înălțime. După care un stop brusc și o cădere imediată te fac să simți un gol în stomac și iți taie respirația pentru o fracțiune de secundă. Priveliștea este superbă și merită să încercați de pe toate cele patru laturi. Atât ziua cât și noaptea.
Stratosfera este ceva ce cu siguranță merită experimentat în Vegas și ar fi bine să vă rezervați cel putin două ore dimineața și două seara, atât pentru a simți adrenalina, dar și pentru a vă relaxa admirând o priveliște superbă. Și asa cum spune și reclama lor: "Think of it as scream therapy" ("Gândește-te la asta ca la terapie prin țipat")

Șofer în Brașov

Asta da aventură. Poate credeați că numai Bucureștiul este un veritabil NASCAR românesc. Nicidecum. Se pare că microbul curselor urbane se extinde rapid în toată țara. Chiar și într-un oraș pe care îl străbați în maxim 25-30 de minute de la nord la sud sau de la est la vest. În oră de vârf.
Am parcurs la diferite ore ale zilei distanța dintre centru și marginea orașului. Nu am depășit 15 minute.
Și atunci ce anume te face să faci slalom și să tai calea celorlalți?
Înțeleg pe băieții care și-au luat mașini sport pentru a-și declara și demonstra masculinitatea. Dacă nu ar face slalom și nu i-ar întrece pe toți ceilalți cu maximă agresivitate, efectele ar fi catastrofale pentru ei. Poate chiar anumite disfuncții, ținând cont de simbolistica falică.
Dar asta se extinde la toți particpanții la trafic.
Ahh, și poate sunteți obisnuiți cu prioritatea de dreapta. Aici se aplică și prioritatea de gabarit. Dacă nu ați auzit de asta, imaginați-vă un camion de câteva tone și cum l-ați putea obliga să vă acorde prioritate sau să nu vă taie calea. Cam greu, nu?
Conform codului rutier, claxonul este utilizat numai pentru a evita un pericol imediat sau cu cel puțin 25 de metri înainte de obiectiv. Dar românii sunt inventivi. Bucureștenii îl folosesc pentru a anunța culoarea verde a semaforului sau un blocaj în trafic. Brașovenii i-au descoperit și efectele curative. Dacă ești frustrat claxonează. Dacă ești obosit claxonează. Dacă ești plictisit, bucuros, nervos, încântat, agitat, mulțumit, apatic, claxonează. Dacă îți place marca mașinii care tocmai a trecut pe lângă tine claxonează. Dacă nu ... ai ghicit - CLAXONEAZĂ!!!
Știm toți că bucureștenii și-au câștigat un renume în peisajul rutier provincial și poate credeți că am pățit asta conducând o mașină cu număr de București. Nicidecum. Sunt pure observații din trafic. Am văzut un camion care a tăiat calea unei mașini intrată în sensul giratoriu, am văzut mașini făcând slalom fără nici măcar să semnalizeze, am auzit claxoane doar ca să avertizeze că nu doresc să fie depășiți. Poate credeți că măcar șoferii de autobuz sunt ceva mai responsabili. Ei nu, se pare că în fișa postului scrie și ceva de condusul pe două benzi.
Fără să mai insist, aș vrea să închei pe o notă mai veselă. Brașovul este un oraș minunat și nu ar trebui să lăsați neplăcerile din trafic să vă strice bucuria vizitei dvs. Și oricum este mult mai bine decât în București ;).

Brașovul noaptea

Fără cuvinte.

Zidul Brasovului

Azi vă propun o plimbare prin Brașov, printre amintirile luptelor și cavalerilor de odinioară. Brașov a fost de secole o barieră în calea năvălitorilor pe aceste meleaguri. De aceea orașul a fost fortificat încă din secolul XIII, adăugându-i-se în timp mai multe turnuri defensive, îngrijite și apărate conform obiceiului vremii de o anumită breaslă.

Periplul nostru începe la stația Livada Poștei. Ne îndreptăm spre strada După Ziduri, trecând pe lângă o parcare. De aici încolo vom urmări zidul cetății până la prima oprire: bastionul Graft, atribuit breslei șelarilor. În prezent, bastionul conține un muzeu de arme: armuri, platoșe (copii din fibră de sticlă), archebuze, pistoale. Tot acolo puteți vedea și o copie a inventarului armelor din turnuri de acum câteva secole. O doamnă drăguță care are grijă de muzeu vă poate oferi mai multe detalii.

De acolo urcăm spre Turnul Alb. În vechime bastionul Graft era legat de Turnul Alb printr-un pod mobil, înlocuit de scara din prezent în 2002, odată cu restaurarea zidului și turnurilor. Turnul Alb adăpostește în prezent o expoziție cu replici de arme și informații despre soldați, începând de la daci și traci până la cavalerii medievali. Pe fiecare din cele cinci nivele (unul sub nivelul intrării și trei deasuprea) puteți vedea și o planșă cu planul turnului pentru nivelul respectiv.

De la Turnul Alb ne îndreptăm spre Turnul Negru. Muzeul de aici conține unelte vechi, scări de șea, arme etc. Neapărat trebuie să urcați la ultimul nivel și să admirați orașul de la nivelul turnului Bisericii Negre.
Ambele turnuri și-au câștigat numele după culoarea lor. Turnul Alb din construcție, iar Turnul Negru după ce a fost lovit de trăznet în 23 iulie 1559, 1696 și a ars în incendiul din 1689. Ca și Turnul Alb, Turnul Negru era legat de cetate printr-un pod mobil care se termina în Bastionul Fierarilor, transformat în prezent în Arhivele Statului, filiala Brașov. Între turnuri și cetate puteți observa și canalul Graft, prin care curge râul cu același nume, care în trecut alimenta cu apă și șanțul defensiv ce înconjura cetatea.

Aici se termină zidul de NV. Trecem pe lângă maternitate, traversăm strada și intrăm în parcul de vizavi. Pe partea stângă, după o scurtă distanță, vedem Poarta Ecaterina sau Poarta de Sus. Ridicată în secolul XVI, tot pe locul unei vechi porți, a luat numele după Capela Sfânta Ecaterina, o fostă biserică de lângă Biserica Neagră, dărâmată în 1559.

Înafară de poarta Ecaterina, singura poartă care a rezistat până în zilele noastre este Poarta Șchei. Ca și poarta Ecaterina, aceasta a fost reconstruită pe locul unei vechi porți ce deservea negustorii din cartierul Șchei.

De acum înainte, excursia noastră continuă pe zidul de SE. Cel mai mare bastion păstrat până în zilele noastre este Bastionul Țesătorilor. În prezent adăpostește un muzeu. În curtea interioară se pot vedea cele 3 nivele ale bastionului. Din păcate, fiind construite din lemn, nu pot fi vizitate. Muzeul interior este format din două camere care adăpostesc machete ale vechiului Brașov, precum și arme, ca săbii, halebarde, archebuze, armuri.
Ca și la Bastionul Graft, Turnul Alb, Turnul Negru, intrarea la Bastionul Țesătorilor este de 6 lei sau 1 leu pentru studenți și elevi.

După ce părăsim bastionul, îl ocolim pe partea stângă, ceea ce ne dă șansa să-i admirăm și impresionanta statură din exterior. De acum înainte drumul nostru va continua pe la poalele Tâmpei. De-a lungul zidului se întind o serie de turnuri mai mici, restaurate, despărțite la mijloc de Bastionul Funarilor(momentan închis). Vizităm pe rând:

• Galeria din Turn - Puteți vizita aici o galerie de pictură pe 3 nivele


• Prelucrarea metalului - O galerie cu obiecte de sculptură în metal


• Bastionul Vânătorilor - O colecție de obiecte și fotografii cu caracter cinegetic


• Turnul Lemnarului - Maestrul Croitor Brădescu Ioan vă prezintă o serie de sculpturi în lemn de o naturalețe impresionantă

Intrarea în toate aceste turnuri este gratuită, având caracter de expoziții cu vânzare.

Bastionul care încheie zidul este Bastionul Postăvarilor. Deși nu poate fi vizitat în interior, fiind în curs de restaurare, statura sa este un epilog perfect pentru mica noastră excursie.

După aproximativ 3 ore, în care am dat ocol vechii cetăți a Brașovului, printre cavaleri și lupte demult apuse, ne îndreptăm printre străduțele înguste și cochete pentru a vedea ce ne mai rezervă acest minunat oraș.

Pietrele lui Solomon

Dacă ai ajuns în Brasov şi vrei să evadezi din oraş pentru o scurtă plimbare în natură, eşti pasionat de căţărare sau vrei să ieşi la un grătar cu prieteni, făra a bate un drum prea lung, poţi opta pentru o ieşire la Pietrele lui Solomon.
Rezervaţia Pietrele lui Solomon este situată la marginea cartierului Schei al Braşovului. La rezervaţie poţi ajunge fie cu autobuzul 51 barat sau cu maşina personală parcurgând următoarele străzi pornind din Piaţa Unirii: Pe Tocile, Învăţătorilor, Podul Creţului,Printre Pietre.

Legenda spune ca numele acestor chei este dat după un rege maghiar numit Solomon. Există două versiuni ale legendei. Prima spune că regele se zbătea să scape de urmăritorii săi turci pe aceste meleaguri. El a sărit cu calul peste prăpastia din defileul din Şchei, iar duşmanii au căzut toţi în apa care, mai apoi, i-a luat numele.
A doua variantă a legendei spune că regele a fost alungat de mama sa pentru că şi-ar fi omorât fratele şi ar fi fost blestemat de aceasta să moară de îndată ce va fi văzut de către un om de rând. Solomon a fugit călare pe calul său şi s-a refugiat în aceasta zonă a ţării noastre. S-a urcat în galop cu calul până în vârful muntelui şi zărind un păstor, de frică de a nu fi văzut de acesta şi astfel riscând să moară, a bruscat calul dorind să facă cale întoarsă. Calul însa s-a dezechilibrat şi a căzut în prăpastie. În locul în care a căzut, muntele s-a despicat în două şi astfel au apărut aceste două stânci. Solomon s-a prins de un copac şi la rădăcinile acelui copac şi-a aşezat coroana de pe cap pe care nu se mai considera demn să o mai poarte.
De aici se pare că îşi are originea vechea emblemă a Braşovului, coroana cu rădăcinii.

În aceste locuri a fost identificată o veche cetate dacică care din păcate azi nu mai este vizibilă, pe locul acesteia aflându-se una din mesele junilor iar pe una din laturile turnului găsindu-se câteva trepte de piatră.

Dacă ajungeţi aici să pregătiti şi câteva sticle pentru a vă lua apă de la izvoarele din zonă. Investigaţii efectuate de către specialişti în mineralogie, geomorfologie şi balneo-climatologie au dovedit că Pietrele lui Solomon au proprietăţi naturale balneo-climaterice prin prezenţa în exces a oxigenului datorat pădurii. Apa care trece printre pietrele lui Solomon ar putea avea efect terapeutic în bolile cardio-vasculare, fiind uşor radioactivă.

Acest loc are legătura şi cu un vechi obicei:sărbătoarea Junilor Braşoveni care are loc în prima duminică după Paşte (Duminica Tomii). Junii Braşovului ies călare la Pietrele lui Solomon printr-un ritual care merită văzut. Această tradiţie este expresia unui străvechi ritual legat de moartea şi de renaşterea timpului calendaristic, dar şi de iniţiere în rândul feciorilor care erau luaţi din sânul familiei şi duşi la Pietrele lui Solomon pentru o perioadă, unde erau supuşi unui antrenament dur (astăzi se mai păstrează aruncarea buzduganului – n.r.) pentru apărarea cetăţii dacice care exista în Scheii Braşovului.


Pentru toate cele descrise mai sus Pietrele lui Solomon reprezintă o atracţie turistică deosebită care îmbină elemente de peisaj pe cât de sălbatic pe atât de frumos, posibilităţi multiple de relaxare şi agrement, istorie, tradiţie, legendă şi folclor.

Cetatile dintre Brasov si Sighisoara

Dacă ați parcurs drumul de la Brașov la Sighișoara, probabil peisajul v-a impresionat. De-a lungul acestui drum este însă mai mult de văzut decât apare la prima vedere. Aproape în fiecare sat puteți vizita un loc încărcat de istorie, reflectat mai ales în biserica veche a satului, în general fortificată.
În trecut, biserica nu era numai lăcașul de cult. Servea ca și școală, depozit și chiar adăpost în calea năvălitorilor. De aceea, biserica era transformată într-o fortăreață așa zis țărănească.

Feldioara

Prima oprire este in Feldioara, la 20 km de Brasov. Intrăm în sat, părăsim drumul principal(DN13/E60) pe prima la dreapta, iar în centru virăm la dreapta. La capătul drumului se aștern rămășițele cetății Feldioara (sau pe numele original Cetatea de pamânt sau Cetatea Maria) pe colina cu același nume (389m). Din păcate din falnica cetate a teutonilor ridicată în 1240, nu au mai rămas decât câteva ziduri năpădite de vegetația sălbatică.

Pe drumul care duce la cetate pe partea stângă vă puteți opri și la biserica veche, din păcate închisă și nevizibitabilă.

Rotbav

Continuandu-ne periplul pe drumul principal ajungem la Rotbav după numai 3 km. Pe partea dreaptă a drumului principal puteți vedea biserica ridicată în jurul anului 1300 și fortificată în secolul XV. Întrebând pe săteni am aflat că biserica se poate vizita doar împreună cu domnul S. Erwin. Din păcate, ne grăbeam așa că am renunțat lasănd pe o dată viitoare.

Hoghiz

La câțiva kilometri după Rotbav, pe partea stângă a drumului se întinde Hoghiz. Și aici există un fost castel, Kalnoky, în spatele corpului B al școlii generale. Din păcate a fost transformat în casă particulară și reconsolidat pe jumătate, dar, după cum se vede și din imagini, departe de arhitectura originală.

Totodată și starea precară a drumului către Racoș ne-a făcut să ratăm castelul Sükösd-Bethlen și rezervația geologică "Coloanele de bazalt".

Rupea

La câțiva kilometri după Rupea-gară, virăm la dreapta pentru a ajunge în orașul Rupea. In centru, cerem câteva indicații și aflăm ca trebuie să mergem pe drumul ce urcă la dreapta după turnul cu ceas din centru. Nu după mult, parcăm și urcăm pe o potecă dintre două grădini. Este posibil să mergi cu mașina până la cetate pe un drum neasfaltat care înconjoară zidul dinspre oraș al cetății. Vremea era superbă, noi aveam chef de o plimbare așa că ne-a încântat urcușul de nici 10 minute care se termină fix în poarta cetății. Tarif de intrare: 3 lei. Am aflat că de la anul trebuie să înceapă un proiect de restaurare al cetății care va dura aproximativ 3 ani. Nu poate decât să ne bucure asemenea inițiative.

Cetatea este împărțită în 3 sectoare: de sus, medie(sec. XV) și de jos(sec. XVII). Cea mai veche este cea de sus, celelalte fiind construite ulterior. De pe panoul de la intrare aflăm că prima atestare documentară datează din anul 1324, Castrum Kuholm. Ne plimbăm prin cetate, admirăm panorama asupra orașului și ne pornim din nou la drum.

Bunești

Încă 18 kilometri și suntem în Bunești. Aproape de capătul satului vedem un indicator la dreapta, spre Viscri, următoarea oprire.

Dar înainte de asta, o scurtă oprire la biserica din Bunești, la aproximativ 50 m de intersecție, pe Strada Principală nr. 138. Biserica era închisă, dar vizitarea a fost posibilă după ce l-am rugat dl Wagner, a cărui casă este în imediata apropiere. Biserica, în stil săsesc, era într-o stare avansată de degradare și nu există nici un plan de reconstituire în viitorul apropiat. Trebuie să recunosc că m-ar mâhni să pierdem această părticică de istorie, ctitorită încă din secolul XIV-XV.

Viscri

Nu mai este mult până în Viscri, vreo 10 kilometri. Obiectivul principal: biserica săsească fortificată, aflată în patrimoniul UNESCO. Biserica nu are un program fix, trebuie să o contactați pe doamna Sara, o doamnă foarte drăguță care vă poate oferi și informații despre lăcaș. În partea de la intrare se află un muzeu etnografic care conține haine, unelte și accesorii, parțial cu specific săsesc.

Interesantă mi s-a părut explicația despre Turnul Slăninii, frigiderul medieval, așa că am să o reproduc aici:
"Până la începutul anilor 90, când oamenii nu aveau frigidere sau cutii frigorifice, fiecare familie din stat păstra slănina sau șoldul(șunca) în acest turn, care menținea o temperatură constantă tot timpul anului.
Pe șoricul slăninii se scria peste tot numărul casei deținătorului, acest lucru având următorul scop: în fiecare duminică dimineața, la ora 7, ușa turnului era deschisă de către doi oameni care răspundeau de turn pentru ca fiecare să-și poată lua bucata de slănină care îi era necesară pentru săptămâna următoare. La ieșirea din incinta cetății fiecare trebuia să arate bucata de slănină celor doi responsabili, pentru a dovedi că a luat din slănina lui și nu din a altuia.
Această bucată trebuia să ajungă până duminica viitoare, pentru că în cursul săptămânii nu se putea intra în această încăpere."

Biserica a fost construită la sfârșitul secolului XIII, ea dând și numele satului întemeiat în aceeași perioadă (Weiskirich înseamnă în dialectul săsesc Biserica Albă). M-a bucurat să văd că există eforturi de reconsolidare a bisericii, deși parțiale.

Saschiz

Ne întoarcem la drumul principal urmând să ajungem și la ultima oprire: Saschiz. În centru se află biserica evanghelică fortificată și turnul cu ceas. Datorită lucrărilor de reconstituire, nu poate fi vizitată, dar ne bucură din nou o asemenea inițiativă. Păcat că nu are parte de o soartă asemănătoare și cetatea care se vede în zare pe deal.
După un urcuș de aproximativ 15 minute, intrăm pe poarta cetății. Pe drum m-am oprit pentru a admira câteva case, nu pentru frumusețea lor, ci pentru cum au rezistat secolului care a trecut peste ele.

Deși neîntreținută, cetatea pare să se fi menținut într-o stare mai bună decât ai crede. Construcția cetății țărănețti a început în 1347, așa cum apare pe o inscripție de pe zidul de NV.

Cam aici se încheie mica noastră excursie. Încă o dată am descoperit cu bucurie frumusețile țării, dar trebuie să recunosc că ignoranța cu care le tratăm mi-a lăsat și un oarecare gust amar. Continui să sper că tot mai mulți oameni le vor descoperi și atunci își vor căpăta valoarea și locul binemeritate.

Vulcanii Noroioşi

La loc de cinste între locurile pe care ar trebui să le vedem în ţara noastră aş pune şi Vulcanii Noroioşi.
Vulcanii Noroioşi sunt formaţiuni create de gazele naturale ce se ridică din adăncuri, de la peste 3000 de m, spre suprafaţă şi antrenează în drumul lor apa din pânza freatică şi argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafaţă şi dă naştere la structuri conice asemănătoare unor conuri vulcanice. Noroiul ce bolboroseşte în vârful conurilor este rece deoarece vine din straturile de argilă.

În lume nu sunt cunoscuţi decât 1100 astfel de vulcani. În Europa mai pot fi văzute astfel de formaţiuni în Azerbaidjean şi au mai fost identificaţi vulcani noroioşi în apele Norvegiei, cei din mările Caspică şi Barents. În afara Europei, fenomene similare se pot observa în Siberia, Australia şi insula Trinidad din Caraibe.

La noi aceste formaţiuni pot fi cel mai bine observate în cadrul rezervaţiei Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău. La o scară mult mai redusă, fenomenul este întâlnit însă şi în alte regiuni ale României, precum Podişul Moldovei şi Podişul Transilvaniei.

Rezervaţia botanică şi geologică Vulcanii Noroioşi se află pe raza comunelor Berca şi Scorţoasa din judeţul Buzău. Fenomenul poate fi observat în două puncte separate, numite Pâclele Mari (coordonate 45°20'23"N, 26°42'33"E) şi Pâclele Mici (coordonate 45°21'30"N, 26°42'46"E).

Pentru a ajunge aici trebuie să urmaţi DN10 din Buzău spre Braşov până în Sătuc unde faceţi dreapta spre Berca. Drumul şerpuieste prin sate şi este relativ bun, ceva porţiuni de asfalt mai prost, o scurtă deturnare de la şosea cauzată de reparaţia unui pod. Ar trebui ceva mai multe indicatoare către rezervaţie. Dacă aveţi dubii puteţi opri şi întreba localnicii.

Indicatorul ne îndrumă către rezervaţia de la Pâclele Mari.

Accesul în rezervaţie costă 4 RON pentru adulţi, 1 RON pentru copii şi 2 RON pentru studenţi.

Peisajul este unul absolut superb. Ai impresia că păseşti pe Lună sau prin deşert. Cred că imaginile vorbesc cel mai bine despre acest lucru.

O ploaie măruntă de toamnă ne-a făcut să ne retragem la restaurantul de lângă rezervaţie. Ne- am potolit foamea cu câte o ciorbiţă fierbinte si gustoasă. Preţurile la restaurant sunt bune iar doamnele care ne-au servit foarte amabile si rapide. Restaurantul este deschis în cadrul pensiunii "Vulcanii Noroioşi"

Aflăm, de la prieteni cu care ne-am întalnit, că în zonă ar mai fi cîteva obiective de vizitat: Pâclele Mici situate în apropiere, Focul Viu de la Lopătari, vestigiile rupestre de la Bozioru,tabăra de sculptură de la Măgura, Muzeul Chihlimbarului din Colţi, munţii Buzăului, Valea Buzăului, Siriul cu impresionantele viaducturi. Toate acestea poate vor face obiectul unei excursii viitoare.

Muzeul Civilizatiei Traditionale ASTRA

Dacă ajungeţi vreodată in Sibiu neapărat să vă rezervaţi o zi pentru a vedea Muzeul Astra. E un loc absolut superb atât prin modul în care spune povestea ţăranului român cât şi prin peisajele pe care le descoperi aici.

Programul muzeului este: marți-duminică, orele 10,00-18,00,luni - intrarea liberă, dar fără vizitarea interioarelor.

Biletul de intrare costă 15 RON pentru adulţi şi 4 RON pentru studenţi şi elevi.

Muzeul este situat în Pădurea Dumbrava, la 4 km de Sibiu. Am descoperit un tărâm de poveste în care parcă aşteptai să răsară feţi frumoşi, ilene cosânzene şi zmei.
Spatiul impresionant din Dumbravă prezintă, în zone armonios marcate ca spaţiu si tematică, lumea minunată a satului românesc.

După cum am constatat la faţa locului, nu sunt suficiente doar doua ore pentru a parcurge toata expozitia. Muzeul are peste 10 km de alei ce străbat cele 6 sectoare tematice. Noi am reuşit în două ore să vedem parţial 3 sectoare, cele situate în dreapta lacului şi a intrării principale (sectorul de prelucrare a lemnului, prelucrare a metalelor, etno-tehno parcul, sectorul destinat industriilor textile) si Hanul de la Vestem.



La biserica de lemn de la Bezded am făcut cunoştintă cu un domn care ne-a oferit cu multă amabilitate răspunsuri la întrebările pe care i le-am adresat aşa că, dacă vreţi sî aflaţi mai multe nu ezitaţi să faceţi un popas şi aici.

Dacă am vizita mai des Sibiul sau am locui în zonă cu siguranţă spaţiul muzeului ar fi un loc plăcut în care ne-am petrece timpul la sfârşit de săptămână, daca nu chiar în fiecare zi. Organizarea muzeului în aer liber este făcută în funcţie de tematică, astfel sunt descrise cinci mari sectoare. Alături de gospodarii muzeul ne prezintă ateliere pentru prelucrarea lemnului, prelucrarea pietrei sau prelucrarea metalelor, dar şi ateliere pentru realizarea de imbracaminte şi obiecte de uz gospodaresc, ateliere pentru prelucrarea pieilor şi a blanurilor etc. Deasemenea sunt prezentate toate domeniile precum: agricultura, creşterea animalelor, apicultura, pescuitul şi vanatul prin gospodarii specifice precum stâne, crame, cherhanale etc.



Un alt aspect care ne-a plăcut la muzeu e faptul că ai posibilitatea să practici diverse activităţi: plimbări cu trăsura sau iarna cu sania, plimbări cu barca sau o partidă de popice. Ar fi fost interesant dacă s-ar fi putut închiria biciclete sau maşinute de golf electrice.

În cadrul muzeului sunt deschise şi spaţii de cazare în vila Diana iar la Cârciuma din Bătrâni se poate servi o masa tradiţional românească. Din păcate aceste servicii nu am mai avut timp să le verificăm dar preţurile afişate erau decente iar data viitoare cand vom vizita Sibiul ne vom caza la Vila Diana din cadrul muzeului. Un pat în cameră de 3, 4 persoane era 30 de RON/noapte iar într-o cameră cu două paturi 50 de RON/ noapte.

Muzeul oferă deasemenea posibilitatea organizării de diverse evenimente: nunţi, expoziţii, spectacole etc.

Oferta muzeului este completata de numeroasele evenimente, târguri şi festivaluri tematice.