În trecut, biserica nu era numai lăcașul de cult. Servea ca și școală, depozit și chiar adăpost în calea năvălitorilor. De aceea, biserica era transformată într-o fortăreață așa zis țărănească.
Feldioara
Prima oprire este in Feldioara, la 20 km de Brasov. Intrăm în sat, părăsim drumul principal(DN13/E60) pe prima la dreapta, iar în centru virăm la dreapta. La capătul drumului se aștern rămășițele cetății Feldioara (sau pe numele original Cetatea de pamânt sau Cetatea Maria) pe colina cu același nume (389m). Din păcate din falnica cetate a teutonilor ridicată în 1240, nu au mai rămas decât câteva ziduri năpădite de vegetația sălbatică.
Pe drumul care duce la cetate pe partea stângă vă puteți opri și la biserica veche, din păcate închisă și nevizibitabilă.
Rotbav
Continuandu-ne periplul pe drumul principal ajungem la Rotbav după numai 3 km. Pe partea dreaptă a drumului principal puteți vedea biserica ridicată în jurul anului 1300 și fortificată în secolul XV. Întrebând pe săteni am aflat că biserica se poate vizita doar împreună cu domnul S. Erwin. Din păcate, ne grăbeam așa că am renunțat lasănd pe o dată viitoare.
Hoghiz
La câțiva kilometri după Rotbav, pe partea stângă a drumului se întinde Hoghiz. Și aici există un fost castel, Kalnoky, în spatele corpului B al școlii generale. Din păcate a fost transformat în casă particulară și reconsolidat pe jumătate, dar, după cum se vede și din imagini, departe de arhitectura originală.
Totodată și starea precară a drumului către Racoș ne-a făcut să ratăm castelul Sükösd-Bethlen și rezervația geologică "Coloanele de bazalt".
Rupea
La câțiva kilometri după Rupea-gară, virăm la dreapta pentru a ajunge în orașul Rupea. In centru, cerem câteva indicații și aflăm ca trebuie să mergem pe drumul ce urcă la dreapta după turnul cu ceas din centru. Nu după mult, parcăm și urcăm pe o potecă dintre două grădini. Este posibil să mergi cu mașina până la cetate pe un drum neasfaltat care înconjoară zidul dinspre oraș al cetății. Vremea era superbă, noi aveam chef de o plimbare așa că ne-a încântat urcușul de nici 10 minute care se termină fix în poarta cetății. Tarif de intrare: 3 lei. Am aflat că de la anul trebuie să înceapă un proiect de restaurare al cetății care va dura aproximativ 3 ani. Nu poate decât să ne bucure asemenea inițiative.
Cetatea este împărțită în 3 sectoare: de sus, medie(sec. XV) și de jos(sec. XVII). Cea mai veche este cea de sus, celelalte fiind construite ulterior. De pe panoul de la intrare aflăm că prima atestare documentară datează din anul 1324, Castrum Kuholm. Ne plimbăm prin cetate, admirăm panorama asupra orașului și ne pornim din nou la drum.
Bunești
Încă 18 kilometri și suntem în Bunești. Aproape de capătul satului vedem un indicator la dreapta, spre Viscri, următoarea oprire.
Dar înainte de asta, o scurtă oprire la biserica din Bunești, la aproximativ 50 m de intersecție, pe Strada Principală nr. 138. Biserica era închisă, dar vizitarea a fost posibilă după ce l-am rugat dl Wagner, a cărui casă este în imediata apropiere. Biserica, în stil săsesc, era într-o stare avansată de degradare și nu există nici un plan de reconstituire în viitorul apropiat. Trebuie să recunosc că m-ar mâhni să pierdem această părticică de istorie, ctitorită încă din secolul XIV-XV.
Viscri
Nu mai este mult până în Viscri, vreo 10 kilometri. Obiectivul principal: biserica săsească fortificată, aflată în patrimoniul UNESCO. Biserica nu are un program fix, trebuie să o contactați pe doamna Sara, o doamnă foarte drăguță care vă poate oferi și informații despre lăcaș. În partea de la intrare se află un muzeu etnografic care conține haine, unelte și accesorii, parțial cu specific săsesc.
Interesantă mi s-a părut explicația despre Turnul Slăninii, frigiderul medieval, așa că am să o reproduc aici:
"Până la începutul anilor 90, când oamenii nu aveau frigidere sau cutii frigorifice, fiecare familie din stat păstra slănina sau șoldul(șunca) în acest turn, care menținea o temperatură constantă tot timpul anului.
Pe șoricul slăninii se scria peste tot numărul casei deținătorului, acest lucru având următorul scop: în fiecare duminică dimineața, la ora 7, ușa turnului era deschisă de către doi oameni care răspundeau de turn pentru ca fiecare să-și poată lua bucata de slănină care îi era necesară pentru săptămâna următoare. La ieșirea din incinta cetății fiecare trebuia să arate bucata de slănină celor doi responsabili, pentru a dovedi că a luat din slănina lui și nu din a altuia.
Această bucată trebuia să ajungă până duminica viitoare, pentru că în cursul săptămânii nu se putea intra în această încăpere."
Biserica a fost construită la sfârșitul secolului XIII, ea dând și numele satului întemeiat în aceeași perioadă (Weiskirich înseamnă în dialectul săsesc Biserica Albă). M-a bucurat să văd că există eforturi de reconsolidare a bisericii, deși parțiale.
Saschiz
Ne întoarcem la drumul principal urmând să ajungem și la ultima oprire: Saschiz. În centru se află biserica evanghelică fortificată și turnul cu ceas. Datorită lucrărilor de reconstituire, nu poate fi vizitată, dar ne bucură din nou o asemenea inițiativă. Păcat că nu are parte de o soartă asemănătoare și cetatea care se vede în zare pe deal.
După un urcuș de aproximativ 15 minute, intrăm pe poarta cetății. Pe drum m-am oprit pentru a admira câteva case, nu pentru frumusețea lor, ci pentru cum au rezistat secolului care a trecut peste ele.
Deși neîntreținută, cetatea pare să se fi menținut într-o stare mai bună decât ai crede. Construcția cetății țărănețti a început în 1347, așa cum apare pe o inscripție de pe zidul de NV.
Cam aici se încheie mica noastră excursie. Încă o dată am descoperit cu bucurie frumusețile țării, dar trebuie să recunosc că ignoranța cu care le tratăm mi-a lăsat și un oarecare gust amar. Continui să sper că tot mai mulți oameni le vor descoperi și atunci își vor căpăta valoarea și locul binemeritate.
Postări
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu